Dupa nunta, urmeaza o luna de miere. Am scris despre ea. In doua parti. Dar dupa luna de miere, urmeaza o sesiune trash the dress. Pentru cine vrea. Pentru cine vrea niste fotografii si niste amintiri in plus. Si pentru cine nu are probleme cu distrugerea rochiei. Asa cum ii zice si titlul, trash the dress inseamna sa nenorocesti rochia. De mireasa, ca despre ea vorbim. Ca oricum n-o mai porti. Si oricum va sta in dulap pana la adanci batraneti. Sau se va imbraca fi-ta cu ea. Doar din curiozitate. Ca cel mai probabil o sa vrea si ea rochia ei. Sau poate chiar ii va placea a ta. In acest caz, ghinion. Sau poate se va putea transforma. Pana atunci insa, traiesti momentul si mai razi putin la cadru. Ca e placut si amuzant. Cel putin asa a fost pentru noi.
Ca locatie ne-am ales Vulcanii Noroiosi si ca fotograf, acelasi Radu rabdator si cu multa aparatura la pachet.
This slideshow requires JavaScript.
Nu a fost trash the dress 100%. Rochia e in continuare purtabila. Doar ce-am taiat din ea o bucata.
Dar a fost fun. Am avut si ceva martori la un moment dat. Si am avut-o si pe Zoe in burta.
doar ca atunci cand trebuia nu am cautat-o, pentru ca am uitat de ea. sau poate atunci nici nu stiam de ea. acum as alege cate ceva. sau as combina una-alta.
stiu acum si dau mai departe. de preturi insa nu stiu, dar nici nu as vrea. ha!
jenny packham este o designerita care face rochii interesante. mai simple, mai glam, mai contemporane, mai sofisticate. dupa gust.
la care se adauga si accesorii. la fel de interesante.
de altfel, se pare ca aceste creatii (rochii de nunta, dar si rochii de seara) au fost purtate de doamne importante. doamne precum Elizabeth Hurley, Kate Middleton, Angelina Jolie, Katy Perry sau Eva Longoria. atat de importante, incat am simtit nevoia sa le scriu numele corespunzator, cu litere mari.
iata ca mili (care lucreaza aici la 360 view) si-a facut treaba si a iesit filmul mult asteptat. fapt pentru care ii multumesc tare.
imi place montajul. imi place muzica. este ce trebuie.
nici f scurt, dar nici prea lung. cat sa ne aminteasca momentele importante, cat sa redea atmosfera, cat sa prezinte detaliile, decorul, invitatii, valsul.
excelent.
o sa ii dam play o data pe an, eventual, la aniversare si o sa ne amintim cu drag.
este o insula prin caraibe care se cheama santa lucia. saint lucia nu imi spunea nimic, pana acum 6 luni. adica o luna inainte de nunta. nu auzisem de ea si rau facusem. as spune ca acolo e raiul pe pamnt. dar e un cliseu. si de fapt si un neadevar. pentru ca nu toate iti stau la dispozitie. trebuie sa faci si tu ceva in sensul asta. si nu toate sunt lapte si miere. ba un uragan, ba un vanticel puternic, mai un colt sarac. dar acolo unde am fost noi, a fost numai de bine. si asta datorita oamenilor care au pastrat locul in toata splendoarea si naturaletea lui. iar ce au schimbat a fost cu bun simt si simt estetic. iar pe langa aceasta decenta si acest respect pentru patrimoniul lor, oamenii acestia sunt veseli si amabili si nu doar cu turistii. am asistat la vreo 2 momente in care localnicii au venit sa se scalde in zona in care era ne cazasem noi. simpatici, cu chef de ras si inot, si-au lasat hainele pe nisip, au petrecut vreo ora in apa, s-au imbracat si au plecat in barcuta lor, asa cum au venit. printre turistii locatiei, care si ei au fost exemplari. turisti curiosi, turisti care se balaceau razand, care citeau carti interesante, care jucau frisbee si care faceau scuba diving. turisti care socializau pe alocuri.
iar pe insula asta unde se intamplau toate astea nu e prea mare agitatie. dimpotriva. e liniste, e caldura, e o senzatie placuta de calm si relaxare. aici pe insula asta ne-am petrecut noi zile frumoase, si senine si cu ploaie, cu plimbari prin paduricea tropicala, cu barca prin satele din apropiere. n-au lipsit plaja si nici balaceala in apa previzibil de curata si limpede si cristalina. si cu atat mai putin cititul. am citit cu drag si in liniste 2 carti, dintre care una mi-a placut enorm. si anume a 2-a carte scrisa de jonathan safran foer: extrem de tare si incredibil de aproape. carte care tocmai ce a fost ecranizata si urmeaza sa apara in cinematografe si la noi. excelent. mi-a placut mult. si lui i-a placut. caci am facut apoi schimb de carti.
niste detalii importante despre insula: aici si aici. am mai rasfoit si alte ghiduri fizice, dintre care cel de la frommer’s. ulterior am descoperit si o carte virtuala, completa, despre saint lucia.
noi gandisem si un traseu de o zi, dus-intors cu avionul spre barbados. apeland la aceste site-uri (caribbean jet si liat airline), am zis ca o punem de o excursie pe pamantul natal al rihannei. dar din lipsa de timp si bani, am lasat-o balta. am stat tot acolo, la caldura soarelui uneori, la umbra pomilor cu nume ciudate alteori* , cu fundul in nisip sau cu capul in apa, printre pesti si corali. ne-au tinut ocupati si masajul de honeymoon care a venit la pachet si sesiunea de spa universal valabila tuturor cuplurilor. ca deh. asa sunt oamenii astia. se joaca cu simturile tale la fiecare pas. ceea ce este de aplaudat.
si daca nu stateam afara printre toate cele de mai sus, stateam in vila dintre copaci, la care ajungeam pe niste serpetine interesante. vila mare si frumoasa, poate cea mai frumoasa vila in care am stat. pentru ca rezervarea facuta cu o saptamana inainte de plecare (in locul ochit de mine la prima cautare pe net) a generat un grand villa in loc de double room. dar si ce daca nu era double room? facem ce facem si mergem la villa. caci prea arata totul bine la jalousie plantation. atat de bine, incat hotelul gasit din new york (prima noastra oprire din luna de miere) a suferit modificari. de fapt s-a schimbat cu totul. s-a transformat intr-unul mai ieftin. si totusi mult mai dragut si mai design-like decat altele gasite pe booking.
cu siguranta si aceasta casa frumoasa (cu flori mirositoare, mult alb si tablouri din alte lumi) in care am stat cateva zile a contribuit la cea mai placuta amintire legata de o calatorie. dovada ca am si citit rapid despre curajosul arhitect care le-a gandit si realizat. dupa care locul a fost si mai apreciat.
fapt pentru care pozele au fost nenumarate.
This slideshow requires JavaScript.
bile albe st lucia: tot ce am scris mai sus. plus o salbaticie eleganta care nu se poate deduce decat la fata locului.
plus o excursie (tot cu barca – la dus pe lumina, la intors pe bezna totala) in soufriere, un satuc din apropiere in care vinerile erau zile sfinte. si asta din cauza unor evenimente denumite fish friday, care adunau turisti cu varf si indesat. doar ca in schimbul banilor, turistii primeau cele mai bune produse locale, gatite sub ochii lor. o varietate incredibila de peste, de legume, de alimente care aratau ciudat, dar miroseau bine si aveau gust bun. si cu asta, basta.
bile negre: una singura, de fapt. locul e destul de cautat de honey moon-eri. ceea ce nu am fi vrut. am fi vrut un colt de lume, oarecare, fara atributii speciale de luna de miere. dar poate ca asta e si o bila alba in acelasi timp. pentru ca isi dadeau interesul, nu fortat, dar obligatoriu. stiau ce la ai putea sa te asptepti si la ce trebuie sa iti ofere. de unde si cuvantul zilei in st lucia: pampering. care nu se traduce. ha!
hai inca una neagra. ploile din ultimele 3 zile. una cred era de ajuns. asa de curiozitate si de placere (placerea baii in mare pe ploaie).
si totusi a fost raiul pe pamant. alt rai nu am vazut pana acum.
*calabash tree de exemplu, copacul national – care arata asa si care face niste fructe care gatite, au gust de cartof copt. desi arata ca o bucata de paine. in rest, palmieri de cocos, bananieri si alte tipuri de copaci ale caror nume chiar nu le-am retinut.
a fost o nebunie. o nebunie placuta, extraordinara. oare sa fi fost cea mai frumoasa nebunie de pana acum?!
new york este incredibil de atragator. ramai cu gandul la el pe viata. l-am visat mult si bine inainte sa-l vizitam si nu mi-a dezamagit asteptarile. ba chiar mi le-a depasit. m-a dat pe spate. cum sa descriu toata fascinatia?
‘iesi afara copile si rade la soare, doar s-o indrepta vremea” s-a transformat pentru mine in ‘iesi si vezi cum iti zambeste ny-ul de-ti schimba starea de spirit’. oare cat la % contribuie la toata nebunia asta oamenii, cat la % cladirile, cat la % filmele? ce face ca atmosfera asta din ny sa iti ramana in cap drept cel mai minunat sentiment trait vreodata? exceptand ziua cununiei civile, in care m-au trecut toate caldurile si fluturii, perioada ny a fost the best so far. poate pentru ca a fost si luna de miere. dar poate si pentru ca a fost new york, pur si simplu.
am profitat de cele 9 zile la maxim. am profitat de picioare, de memorie, de bani, de hotel, de terase, de muzee, de oferte, de mancare, de senzatie, de perioada si caldura. am profitat unul de altul.
si culmea ca nu doar pe mine m-a uluit experienta. l-a cam uimit si pe el. care nu credea ca avem ce sa facem atata timp in ny. cum ce sa facem? am explorat mult si bine. si tot am o lista in bookmarks cu next to do in ny. caci sper si simt ca fi o next time. nu stiu peste cat timp, dar trebuie. poate la nunta de 20 de ani.
am vizitat locuri – statuia libertatii, empire state building, times square (de mai multe ori, ca sa casc gura si ziua si noaptea, sa vad reclamele si sa stau sa simt agitatia), nbc studios (cu tot cu guided tour si oprire de o ora la gift shop – raionul friends mi-a umplut bagajul cu niste rame foto, magneti central perk si o perna in forma de cana), rockefeller center, lincoln center, carnegie hall, ellis island, madison avenue, casa lui humphrey bogart, union square, canalul facut faimos de marylin monroe, studio 54 (acum un fel de cinema si sala de spectacole, dar inchis pe timp de vara), grand central station (m-am pus in locul flash mob-istilor, iar la iesire am realizat ca se intampla 90% ca in vis – podul era pe stanga, nu pe dreapta – jur), port authority, highline park (nice), bryant park (as tinde sa zic cel mai dragut parc – in plus, se proiectau filme in aer liber) wall street si financial center, wtc site, muzeul memorial 9/11 si tribute wtc visitor center, unde am dat 2 lacrimi, ce sa zic. e emotionant.
nu am fost in turul friends, dar am fost pe cont propriu in locurile mentionate: la cladirea lor, unde dupa ce am asteptat japonezii sa termine sesiunea foto, m-am pozat si eu in fel si chip, la fantana de vizavi de hotelul plaza, la teatrul lui joey. desi cunosc povestea locurilor si a folosirii lor, tot a fost simpatic sa le vad. si alergatura dupa ele a fost la fel de fun.
mi-am vizitat agentia de suflet. cea mai misto agentie de publicitate din lume, droga5. unde am incercat sa dau mana cu omul in charge – david droga, creative director-ul si in acelasi timp managing director-ul. nu s-a putut. omul era ocupat. pacat. dar am intrat, am facut o poza premiilor din hol – ultimii lei la cannes (am vizionat vreo 2 minute campania care rula pe ecran in acel moment – jay-z decoded), in timp ce imi tremuram toate cele de emotie. am vorbit cu 2 oameni, am luat liftul inapoi, am coborat in strada (pe lafayette, 400) si am povestit rapid intamplarea. nu puteam sa tin doar pentru mine. o alta amintire de neuitat. dar care trebuia consumata mai la inceput, nu in ultima zi, inainte de concertul U2, la care trebuia sa ajungem cumva alaturi de alti zeci de mii de oameni in trafic.
am ajuns la un meci de baseball in queens, pe stadionul imens al celor de la mets (nu era sezon pentru yankees). priceless. meciul ca meciul…dar atmosfera, fanii, zecile de fast food-uri din jurul intrarilor, aplauzele sugerate de monitoare, urarile pe ecrane (suna cunoscut?!), concursurile in direct, pasiunea pentru burgeri consumata la fiecare pauza (de ei, nu de noi; eu fugeam din cand in cand la locul de fumat). incredibil. si totusi adevarat. dupa 3 ore insa am plecat. meciul nu se terminase, dar rabdarea cam da. la iesire, am vrut sa cumpar o mana gigantica din spuma (tot din cauza celor de la friends – bata-l vina pe joey), dar la un second thought, mi-am dat seama ca nu prea am ce sa fac cu ea. oricat de amuzanta era pe moment.
dupa o coada la bilete in times square, la cabinele tkts, am aplaudat apoi o piesa pe broadway, din randul 4 (catch me if you can – excelent! – aveam in plan si piesa lui daniel radcliffe – dar bilete n-am mai gasit neam). daca nu am fi lasat-o pe finalul sederii, am mai fi stat si la alte cozi pentru alte piese, pentru ca aceste musical-uri live sunt ca niste filme dolby surround. pot sa le spun asa? te tintuiesc in scaun aproximativ 2 ore sau mai putin si te lasa cu gura cascata. iar actorii de cinema pe care ii stii din filme sau seriale sunt si mai fascinanti in ele. pentru ca sunt foarte buni.
in alta seara, la a 2-a incercare (la prima, nu mai gasisem bilete), am fost la stand-up comedy, la upright citizens brigade theatre. excelent. nu se compara cu stand up-ul nostru. si nu o spun in nume de rau. pur si simplu nu se compara. iar la noi merg des. alte subiecte, alte modalitati de abordare. mai multa naturalete. parca se ridicase cineva din public, intrase pe scena si incepuse sa vorbeasca. despre orice. despre ce a facut acum 5 minute sau acum 10 ani, despre politica, despre vreme, despre vecini sau despre sapca din cap. nu despre sex, insa. si totul tinea de mimica, de intonatie, de privire. profitau de fiecare moment, de public, de aplauze. cu masura si cu imaginatie. nu degeaba stateau oamenii la intrare, la o coada kilometrica. asta daca nu aveau deja rezervare. asa cum am facut si noi, dar fara succes. nu ne gaseau in registre. si vorbisem clar. ne-a retinut insa un tip, din noaptea precedenta in care venisem si mai increzatori (in plus eu m-am rugat arzator – mai aveau doar 2 nopti de stat) si dupa ce am platit cei nu mai stiu cati dolari, am intrat. nu multi oricum. desi era locul in care louis c.k. era de-al casei. ba chiar si robin williams performa acolo.
ce-am mai facut? cate si mai cate. dovada ca picam morti de somn la ore tarzii. clubului i-a fost rezervata doar o noapte. noaptea cu sandalele fancy de la nunta (fapt pentru care sotul m-a urcat in taxi si la dus si la intors. pentru singura data in ny) si noaptea in care am ciocnit paharele de sampanie. ca de! noaptea in care, la iesirea din club, desi cu durere de picioare, am poposit pe un gard, doar ca sa privim. viata de noapte, oamenii, hainele, masinile. si sa mancam cate un hot dog. in rest, noptile au fost dedicate unor baruri (exemplu notabil mulberry street bar – famous, tiny, nice and cosy), unor strazi, planurilor si cat s-a putut, somnului.
asa. si ziceam ca…
am fost la un concert de jazz la lincoln center (mai precis la dizzy’s club coca cola), unde am ascultat muzica buna, am testat un cocktail si am observat un public avizat. asta dupa ce ne-am chinuit sa intram. ultimii. pentru ca se ocupasera toate locurile. si in picioare nu se statea, clar. noi am stat priponiti la bar, langa geam, pe pervaz. noroc cu cele 2 perne, ca altfel ne nenoroceam fundurile.
iar apoi, in ultima seara, am fost la concertul U2 (pe giganticul stadion new meadowlands, cu o capacitate de aproximativ 100.000 de oameni!) care ne-a placut in egala masura. pentru ca fost genial. ei au fost geniali, scena a fost geniala, publicul la fel. ceea ce a facut ca si atmosfera sa fie cum altfel decat geniala.
curios lucru insa dupa concert. stiind ce aglomeratie va fi, oamenii venisera pregatiti. cei care nu se ingramadeau la autobuze sau la tren (ca noi), asteptau cu rabdare in parcare la un gratar sau picnic improvizat. isi scoateau din portbagaj scaunelele si mancarea si cel putin o ora, aveau de lucru.
cu rabdare, am luat si noi orasul la pas. din cele 5 cartiere, am ajuns in 4: manhattan, brooklyn, queens, staten island.
am tot insistat eu si cu bronx, dar mereu ajungeam in alta parte. no worries, cum ar spune berenice, data viitoare.
iar brooklyn ne-a ocupat cam 3 zile. caci prea era fascinant. cu flea market-urile lui, cu casele, cu arhitectura, cu masinile, cu magazinele, cu restaurantul peter luger steakhouse (unde am intrat, finally, cu rezervare, caci e genul de obiectiv must do, si deci toata lumea does – de unde si aglomeratia; dar pentru ca s-ar putea sa fi fost best steak ever, imi pare bine ca l-am ochit si ca am ajuns sa ne infruptam din portia dubla).
iar manhattan a fost evident, crema. i-am testat supa lui seinfeld, direct la sursa, i-am vazut si casa si restaurantul. pe langa muzee, am luat-o frumos la pas prin central park (ieseam printr-o parte, intram pe alta), am stat in poienita, tot ca in filme, cu fundul in iarba privind la zgaraie-norii (dintre care si una din monstruozitatile lui trump), am asistat la un meci de tenis cu piciorul si apoi am fost la summer stage festival, cu gandul sa ii vedem pe ratatat. am plecat de acolo uzi leoarca. pana la piele. some things are meant to be remembered. sa ne fi vazut cum ieseam din parc uzi, cu gandul la cea mai apropiata statie de metrou.
dar pentru a marca momentul, o melodie zic sa ascultam. loud pipes / ratatat
de locuit am locuit in soho. am luat booking.com la puricat si am ajuns la acest hotel design, superb. mondrian soho. caci daca nu acolo, atunci unde? a se vedea in poze splendoarea locului, camerei si zonei. dar si mai important, splendoarea privelistii. astfel, criteriul s-a impus de la inceput. geamuri inalte, cu vedere spre minunatul oras. si desi ne invarteam cu greu in camera de 2/2, cu baie minuscula, vederea a fost excelenta. de la etajul 16. nu foarte sus, dar indeajuns. pe langa priveliste, un bonus neasteptat a fost ipad-ul. la hotelul asta era camera si ipad-ul. how is that for a change?!
in plus, e fantastic de stat in soho, pentru ca acolo sunt magazinele delicioase, mai ales alea de accesorii si decoratiuni, apoi cele cu mobilier industrial, apoi galeriile, apoi terasele chic (cum le-am gasit denumite in ghiduri). acolo sunt multe si toate sunt minunate. e aproape de centru, e la 2 pasi de chinatown si little italy, e la un pas de broadway, care traverseaza si conecteaza totul. e aproape de world trade center site si de raul hudson. e aproape de tribeca. cum o fi pe acolo cand e tribeca film festival?
am facut circuite cu autobuzele greyhound, am luat taxiul intr-o noapte, am mers cu autobuzul, cu metroul, dar cel mai des si mai mult pe jos. si ce placut. pentru ca eu voiam colo si colo, iar el se descurca cu harta. eu eram buna la ochit locuri, el se organiza in gasirea lor. cata eficienta.
la targurile vintage si de antichitati nu prea am dat dovada de eficienta. in 2 zile, am pierdut cate 3-4 ore. in a 2-a zi, imi amintesc ca a fost si ceva ploaie. n-a contat. pentru ca erau multe tarabe, multe lucruri interesante, multe si frumoase. le-as fi luat pe toate, daca aveam bani. toate care imi placeau. si daca aveam unde sa le depozitez si cum sa le transport. si mi-au placut multe, ce-i drept: genti, cercei, ceainice, fete de masa, rochii, bluze, creioane colorate, albume, pahare, farfurii. doamne, ce era acolo. ah, si niste scaune. m-am ales cu o fata de masa inflorata, cu o geanta fantastica, cu o fusta colorata si o bluze bleumarin. au mai fost si niste achizitii pe post de cadouri, dar cam atat.
pentru detalii, iata aici variante de flea market-uri. eu am bifat hell’s kitchen, brooklyn si chelsea putin. daca mai aveam timp, presimt ca il mai pierdeam si in altele. dar prea ma astepta omul rabdator sa termin cu prostiile mele. nu puteam sa il las chiar asa. cat timp am stat in hell’s kitchen cel putin, a nimerit intr-un bar la o bere, unde treptat au inceput sa se adune oameni ciudati. dupa spusele lui. ma astepta impacientat. a fost fun.
de mancat, am mancat numai bunatati. junk food nu, dar la ora de pranz, destul de multe sandvisuri. erau insa excelente. si niste hotdogi tarziu in noapte, dupa club. poate mancarea de la halal guys sa fie pe post de junk food, dar contextul in care a fost consumata este memorabil. vezi video. cozile sunt reale.
dar au fost destule locuri pentru sufletul nostru, locuri speciale, precum restaurantul lui de niro din greenwich village, steak house-ul de mai sus sau magnolia bakery. in little italy pe de alta parte, mancare italieneasca foarte buna. de 2 ori am testat. apoi, la restaurantul faimos din seinfeld, tom’s restaurant, a fost interesant, desi nu cel mai gustos. ma asteptam la clatitele cu maple syrup sa fie mai bune. gustoasa a fost supa de creveti de la soup man. gustoasa rau. am primit la pachet cu supa si un cod de reguli al clientilor (if not obliged, no soup for you). am mancat la un moment dat si la un restaurant dubios, cu raci construiti in tavan pe post de lustre. ploua afara si am zis sa intram. pacat. am incercat si un cheese cake la unul dintre restaurantele junior’s (faimoase, zic ei). nu prea. deloc aromata. ba chiar uscata. iar locul nu e mare smecherie.
un alt loc deosebit si delicios a fost eataly. un spatiu foarte mare in care sunt adunate laolalta dulciuri, bauturi, mancaruri, vanzatori, ospatari si mese. dintr-o parte cumperi, in alta servesti. bunatati, nu alta. am savurat totul la eataly. recomand cu drag si cu pofta. pe acelasi sistem, dar cu alte ingrediente, functioneaza si dean deluca. alta minunatie.
si last but not least, restaurantul hotelului s-a ridicat la inaltimea design-ului. mancare buna, apetisanta, aspectuoasa. farfurii dintre cele mai delicioase si tacamuri de luat acasa. intr-un decor luminos si linistitor. micul dejun, excelent.
cat despre magazine, am intrat in cele cu decoratiuni in nestire. cum imi picau ochii pe ceva, cum intram. nu am iertat nimic. pe ici pe colo am facut si poze. am intrat si in cele de haine in paralel, care-cum ne faceau cu ochiul. am pierdut timp pe la top shop, la american apparel, la banana republic, la macy’s (10 minute maxim), la bloomingdale’s (mai putin de 10 minute).
ah, si sa nu uit de experienta victoria’s secret. jur ca am stat aproape 2 ore in magazin. am plecat cu ceva lucruri, care zau daca nu picau bine pe corp. ajuta si reclama, ajuta si posterele imense plasate strategic prin magazin, ajuta si modelele, dar serios ca veneau bine si pe mine. iar consilierul personal care te insoteste la cabina (te ajuta la gasirea masurii, la variante de model, la culori etc) a fost o chestie placut surprinzatoare. oricum ar fi, a fost dragut pentru o prima data. si lucrurile i-au placut si lui. nu doar mie. ceea ce a fost un mutual benefit.
altceva? sigur au mai fost. au mai fost, pentru ca scuza era urmatoarea: suntem in luna de miere, suntem in ny, urmeaza alte cateva zile de relaxare, pe o insula intr-un colt de caraibe. deci sa profitam. asa cum spuneam la inceput.
am lasat multe in urma. locuri descoperite pe parcurs, recomandari, sugestii venite ulterior. pentru o alta data. caci data asta, daca era dupa mine, n-as mai fi plecat. pentru ca pulsul orasul a fost prea puternic. am ramas in schimb cu vibratia zilei si energia noptii, cu imaginea oamenilor efervescenti si imbracati misto. cu mixul mijloacelor de transport (o combinatie de masini mici si mari, taxiuri, autobuze, biciclete si trotinete dintre cele mai amuzante), cu fosnetul si agitatia, cu colturile de strada, cu popasurile spontane. fumatul complet interzis, ba chiar uneori si la terasele exterioare, a fost o problema la inceput. dar nu prea grava, caci m-am adaptat. in rest, totul magnific. dar absolut.
prima si ultima seara petrecute in ny sunt de neuitat. prima in care am stat pe bancuta in madison square park (cu o tentativa esuata de cina la shake shack – din cauza cozii) si ultima in care dupa U2, am stat la discutii pe terasa hotelului. si apoi, ceva vreme lipita de fereastra din camera.
a fost o calatorie din dragoste. mi-a mers la inima. sotul este martor.
presimt un dor enorm, curand. cand imi aduc aminte, ascult melodia asta:
si invers, cand o ascult, imi aduc aminte.
recomandare: mergeti la new york. la un moment dat. pe bune.
alegeti orice itinerariu vreti, dar mergeti. si mancati bun la eataly. sau la dean&deluca.
iar daca pana acum nu ati intrat in atmosfera, ofer inca un bonus:
the street aesthetic of new york
update (11 ianuarie 2012):
am descoperit-o pe betty care a locuit in acelasi hotel ca si noi, cat timp a stat in new york. ce dragut sa revad camera si in alte fotografii. precum si ny-ul prin ochii altora.
ne-am intors din luna de miere. suntem praf la capitolul somn. de 2 nopti ne facem de cap pe timp de noapte pana spre 5, 6 dimineata. pentru ca nu vine ene pe la gene. al naibii jet lag. dar e ok. asta e ultima problema. ce daca am dormit cate 2-3 ore? avem atatea amintiri incredibile. fucking amazing, ce mai. dar pentru ca inainte de luna de miere, a fost o nunta de miere, zic de ea sa mai vorbim putin. ca mi-a cam placut.
s-a intamplat asa. dupa noaptea dinainte, de care povesteam, a venit dimineata. sambata de dimineata. dimineata nuntii.
la 10 eram pe picior de plecare. tot spre locatie, cu gandul la alte decoruri si alte nebunii, pe ultima suta. caci nu se putea altfel. aveam de scris meniul cu creta pe tabla, de desenat un sotron, de atarnat panglici si lampioane, de verificat liste, de stabilit detalii finale. de primit briose, macarons si alte bunatati senzationale pentru candy bar. si cate si mai cate. asa ca am plecat. cu sot, nasi, cumnat. si am decorat, am aranjat, am planificat. vreo 2 ore si ceva. si ma uitam in jur si totul se aseza din ce in ce mai bine. cu tot cu probleme din partea celor din locatie, cu tot cu obiectii si comentarii urate, s-au legat bine lucrurile. pentru ca au fost alti oameni minunati care au compensat cu ideile lor de vis, toate rautatile. cand am vazut-o pe andreea, insotita de catalina burciu, cum aranjeaza totul si le pune pe toate cap la cap in cel mai neconventional si neasteptat mod posibil, am stiut ca florile imi vor depasi cu totul asteptarile. si ca vor fi exact elementul fantastic care va transforma pur si simplu nunta. si inca nu stiam cum arata buchetele. si nici lumanarile. si nici aranjamentele finale pentru mese. vazusem doar pomisorii si accesoriile cu care a fost decorat pontonul. a fost de ajuns. am plecat impacata si entuziasmata, undeva pana in ora 1, spre coafor si alte procese de infrumusetare.
de-aici ne-am despartit drumurile, iar el s-a dus spre casa fratelui. cu haine, cu papion, cu pantofi si camasa de rezerva, cu purcel, cu catel.
2 ore am petrecut la coafor, timp in care m-am tot sucit si razgandit apropo de coafura. pe stanga sa fie bretonul sau pe dreapta? sa las parul in plata lui sau sa il prind? parca voiam sa il las liber. dar caldura excesiva parea sa fie un impediment. bine, atunci hai sa il prindem. sa nu transpire. ha! dar cum sa il prindem. in varful capului, intr-o parte? pe ce parte? noroc cu maria care s-a priceput si a iesit excelent. la capitolul manichiura-pedichiura a fost simplu. si la obiect. oja a fost cam greu de gasit. caci stiam exact ce vreau. doar ca nuanta de cafe-au-lait sau cum se numea ea, era pierduta in multitudinea de culori rosiatice, portocalii si rozalii. dar am reperat-o.
si nasa si-a reperat coafura preferata si uite asa am plecat aranjate si motate de acolo. eu cu tot cu floare-n par.
am ajuns acasa, unde ne astepta o d-ra frumoasa (pe numele ei traviata) cu trusa ei de machiaj, parinti, soacra si matusa. au venit pe rand 2 dintre cele 6 domnisoare de onoare si am inceput pregatirile. rochie, vesta, accesorii, machiaj. printre ele o tigara si un pahar de sampanie, niste imbratisari, pupaturi si multa veselie. parca a fost si ceva de mancat. putin acolo.
primul lucru? faimoasele cupe de silicon. pe care le-am tot privit cu suspiciune, dar care si-au facut treaba. au stat la locul lor si au dat bine. cupe din astea se gasesc la etam. apoi chilotii crem de la irina. simplu. cu rochia la fel. simplu. am tras-o rapid pe mine, cu ajutorul altor 4 maini.
au urmat accesoriile. ce sa accesorizez la aceasta rochie minunata, facuta cu drag de irina, ca sa poarte noroc si sa aduca iubire? in cap aveam deja o floare. am ales-o peste bentita irinei, care totusi nu venea bine si peste bentita bleu cu roz, care parca nu se potrivea. ce sa mai pun? mai voiam eu ceva. ceva de pus la gat sau in ureche sau la mana. sau ce? aveam manusile lucrate de mana mamei, dar parca nici ele nu mergeau. iar patul era plin de multe multe lucruri, luate de pe ici-colo. ba din bucuresti, ba comandate pe net, ba de prin constanta. le-am luat treptat, pentru ca stiam ca o sa le combin cum trebuie la momentul potrivit. momentul potrivit era asta, iar combinatia a iesit perfect, odata ce am pus un cercel in ureche. sa fie unul si sa fie cu bucurie. mai departe. o bratara dubla. bratara si cercel. excelent. e de ajuns, asta e, cu asta defilez. doamnele si fetele si-au dat acordul, tata se agita cu aparatul foto, in toate unghiurile. ne distram. doar ca rochia avea un fel de brau, care trebuia legat la spate, intr-o funda simpatica si eleganta. nasa a fost singura capabila de o funda memorabila si jucausa. mi-a placut asta la ea. m-a ajutat si la cadourile domnisoarelor de onoare si mainile ei pareau sa faca minuni.
in alta parte a orasului, se imbraca si el, intr-o atmosfera de veselie si de glume, dupa cum urma sa aflu si sa vad in fotografii.
dupa alegerea spontana, dar inspirata zic eu, a accesoriilor, am trecut la machiaj, care a durat vreo 40 de minute si a iesit o minunatie cu gene false, pentru prima data. traviata a facut o treaba minunata, desi am schimbat rujul ales de ea la final cu altul, caci mai discret e mai cochet. cel putin, in cazul cu pricina. am dat jos esarfa menita sa nu imi pateze rochia, am mai facut o fotografie-2-3 si am iesit din casa.
mi-am luat ziua buna si am coborat sa-mi intampin sotul, care ma astepta deja de 10-20 de minute. cat de bine arata in smoching-ul lui cu papion in buline. excelent. mi-a placut mult de el, fapt pentru care l-am pupat cu drag si am plecat. fara surle, fara trambite, dar nerabdatori si cu zambete pe buze.
inainte de cununie, a intrat o melodie. un madredeus binemeritat. amdraci a sesizat momentul si a fost perfect.
cununia religioasa de vreo 30-40 de minute sau cat o fi durat a generat cele mai multe poze pe minut, din toate unghiurile posibile. a fost bine, fara emotii, dar cu un nod in gat la cuvantarea de final a preotului. pentru ca vorbea de o casnicie pana la moarte, ceea ce imi suna bine, dar foarte departe. a existat si un moment neplacut, in care peste vorbele preotului s-a auzit o muzica, dar voi trece peste asta, caci lipsa de bun simt trebuie ignorata, atunci cand chiar nu poate fi corectata.
la final, am primit flori multe si frumoase, am pupat si am imbratisat invitati frumosi si veseli, pe care ulterior i-am poftit la un pahar de sampanie si niste nimicuri micute, dar bune, de mancat. invitatii insa s-au orientat mai degraba spre candy bar-ul, care pur si simplu astepta sa fie devorat. toate deodata sau pe rand: macarons (delicioase si colorate de la madame lucie), briose (multumesc, mazi), bredele, cirese, grisine, bombonele, caramele. iar pe langa toate astea, faimosul si gustosul cozonac al soacrei. din care am capatat si eu un sfert de bucata. pentru ca se pare ca multora li s-a parut gustos. ceea ce l-a facut si mai faimos.
si apoi ne-am mai tras in niste poze, cu unii, cu altii, pe rand, cat am avut timp. ma uit acum pe poze si se pare ca nu am reusit sa adun toate d-rele de onoare la un loc intr-o poza si nici alte persoane. dar a fost nebunie, clar. si agitatie, in stanga si in dreapta. si in plus, l-am rugat pe radu fotograful sa faca poze acolo si unde crede ca trebuie. sa nu ne puna pe pozitii prea des, ci sa surprinda el ce crede de cuviinta.
in toata nebunia insa, cred ca am reusit sa adun niste minute, din toata ziua si noaptea, in care am constientizat ce se intampla. ceea ce a fost foarte bine. pentru ca e important. sa fii acolo din cand in cand. sa nu te ia valul chiar tot timpul. sa iei aminte ca asta e nunta ta, ca se intampla once in a lifetime si ca e bine. am constientizat de altfel si durerea cauzata de sandalele cu toc de 11 cm, asa ca am eliminat-o rapid, inainte de vals, cu ajutorul tenesilor.
emotiile cele mari s-au adunat la vals, unde picioarele naibii tremurau de-a binelea. si inainte si pe parcursul dansului. mai ales pe la jumatate, cand am pierdut sirul pentru o secunda si am zis in gand: aoleu, s-a dus valsul. am pierdut ritmul, ce mama naibii fac.am ramas pana la urma pe pozitii, si eu si el, am revenit rapid si am onorat-o pe edith piaf cu o coregrafie facuta de iuno dance si realizata de noi, in proportie de 99%. sper ca lungimea rochiei sa fi ascuns emotiile ce s-au intins pe o durata de 2 minute si ceva. cu emotii cu tot insa, m-am bucurat de acest dans, pentru ca a fost dansul nostru. si-o sa-mi amintesc de el toata viata. dans pentru care am facut vreo 6-7 repetitii, amuzante toate si surprinzator de placute. asa cum fiecare moment special, fiecare calatorie sau persoana se asociaza cu o melodie, asa voi identifica acest vals cu noaptea nuntii in care ne-am zambit mereu si ne-am cautat pe alocuri cu privirea. voi adauga la acest La Foule si Muro Shavo, caci si asta a fost un punct culminant.
dupa vals, alta viata. totul a venit de la sine. cu asa naturalete, incat parea o petrecere normala in care eu mergeam si mai vorbeam ba cu cei de la masa 16, ba cu cei de la masa 1, ba de 10, ba de la 6. 6 adica masa noastra. masa pe care mi-am dorit-o normala, plasata printre ceilalti, fara pretentii de prezidiu si decoratiuni pompoase. prezenta a 2 buchete si a unor litere care ne desemnau mr si mrs, a fost de ajuns.
si uite asa ne-am distrat pana dimineata, cu hore, cu jay-z, cu provincialli, cu salt’n’pepa, cu amdraci, cu bryan ferry si cati si cate or mai fi fost. m-am mai enervat pe ici, pe colo, involuntar, dar a trecut. initial nervi legati de muzica. nu stiu de ce. nu ii puteam stapani.
apoi legat de servire. chelnerii iti taie pur si simplu avantul de a te bucura de fiecare moment. sau altii care nu stiu cum e cu bunul simt. nu cunosc. si nu simt.
undeva dupa rasarit, dupa dans, dupa mancat friptura cea buna, singurul fel pe care l-am savurat, dupa multa apa, red bull si fresh de portocale, dupa aventura din herastrau de la skate park unde m-au dus fetele cand m-au furat si unde ne-am amuzat copios, am inceput sa strangem din lucrurile pe care le carasem de acasa sau pe care le comandasem de la unii-altii. acum stau frumos intr-o camera, ma asteapta sa le pun la locul lor. un paravan cu pasarele pe sarma si chilotei la verde, o casuta postala, niste vase de bucatarie, 2 litere colorate, niste perne nespalate si alte cateva.
pe langa toate astea sunt niste cadouri minunate, cateva plicuri semnate cu mesaje amuzante si desene creionate.
ce bine arata casa noastra, pe la 8 dimineata asa, cu haine si cutii aruncate, cu flori luate la pachet si cu 4 oameni obositi, dar cu chef de inca o poza. poza cu nasii de atunci, o voi pune frumos in rama galbena, marca Friends, caci acolo ii e locul de cinste.
doamne, am facut si o nunta, in care m-am implicat cu placere si cu entuziasm. fapt pentru care iti multumesc pentru ajutor. sper ca am multumit/distrat si invitatii. caci noi ne-am simtit bine, asa obositi cum paream uneori. ne-am simtit bine, dovada ca ne uitam cu drag la pozele facute de radu. si de tata. si de altii.
This slideshow requires JavaScript.
si la dansul filmat de nas.
daca ma intreaba cineva daca as repeta experienta, as tinde sa zic ca da. pentru m-au fascinat cautarile si ideile puse pe hartie, la ore tarzii in noapte. m-au dezamagit extrem oamenii, unii dintre ei, dar daca am alege alta locatie, as repeta in totalitate experienta. pentru ca serile in care discutam detalii si mai planuiam cate ceva, au fost geniale. iar zilele in care o vizitam pe andreea sau schimbam mailuri pe tematica florilor sau a altor idei, mi-au mers la suflet. la suflet.
si as mai repeta experienta, pentru a retrai valsul, ala cu tot cu emotii, calatoria cu fetele in herastrau, in skate park, la baraka, dupa care declaratia lui scrisa cu creta pe ponton, pe post de rascumparare si intr-un final, toate sentimentele care m-au bantuit in ziua aia. in ziua fara ploaie (multumesc din tot sufletul), dar cu caldura excesiva.
recomandarea este deci, urmatoarea: daca vreti nunta, faceti nunta. pentru ca unii nu vor. si daca e sa fie, sa fie din aia personalizata. nu un eveniment de bifat in calendar. pentru ca timpul alocat este mare, iar banii se tot aduna. si trebuie sa existe un echilibru. ce merita, ce nu merita. dar toate sa aiba un rost. si o idee. care sa devina ‘cea mai’ personala amintire. chiar daca exista peste 100 de martori.
fuse si se duse. dar ce frumos fuse. cu florile fermecatoare si buchetul de vis, in culori calde, de marie antoinette, cu pofta de dulce, de dans, de viata. cu vals 95% reusit, cu muro shavo, cu furat de catre prieteni, cu poze in skate park, cu declaratie de dragoste scrisa cu creta pe ponton, cu un red bull si mult fresh de portocale, cu invitati frumosi, cu un sot minunat. astept pozele sa imi dovedeasca starea si filmuletul care sa demonstreze cheful.
pana una-alta, am cateva poze de la andreea, care sa arate decorul. decorul din cea mai frumoasa perspectiva. a florilor.
This slideshow requires JavaScript.
am avut obiectii, am ramas cu gandul ca se putea mai bine, am ramas din nou dezamagita de oameni, dar m-am bucurat in aceasta zi si noapte a noastra. pentru ca am simtit-o cu totul. la 7 dimineata, eram pe ponton, paralizata de o oboseala placuta.
pentru ca am fost protagonista unei slujbe frumoase. cand preotul ne-a vorbit de dragoste pana la moarte, am simtit nodul in gat si am visat la dragostea asta eterna.
pentru ca m-au chinuit tocurile si dupa vals, am renuntat cu drag la ele, in favoarea tenesilor albi. albi pentru cel mult juma’ de ora.
pentru ca am dansat si am dansat si am dansat.
pentru ca m-am plimbat printre mese si am conversat. si m-am asezat si m-am ridicat si tot asa.
pentru ca am facut fotografii si in stanga si in dreapta.
pentru ca m-am agitat. la coafor, la machiaj, cu rochia in dormitor.
toate m-au obosit, dar ce placut a fost.
trebuie sa dau detalii, dar in ultimele 48 de ore, am dormit prea putin. si in plus ne asteapta o luna de miere.
a fost unica. dupa mers in locatie si amenajat decor, mese, meniu, candy bar si altele din lista, am ales un loc langa parc si am mancat unul dintre cele mai bune deserturi. flu flu se cheama. apoi am mers fiecare la casele noastre. doar pe nasi i-am pastrat. au fost de acord sa ne fie alaturi, cu o zi si o noapte inainte. am stat apoi la povesti cu ei, le-am oferit cadoul de fini, am baut prosecco cu nasa, am vorbit despre emotii, sentimente, peripetii si drumetii. a fost extrem de bine. ma duc la culcare cu gandul la cea mai frumoasa sambata din viata.
recomandare: cu cat constientizezi mai mult seara si respectiv noaptea, cu atat amintirea va fi mai vie. pentru ca nu se intampla decat o data in viata. si e incredibil cand te gandesti la ce te asteapta.
asa o tinem de o saptamana si ceva. o veste buna si una rea. azi la fel. andreea imi trimite mesaje legate de flori care ma incanta teribil. imi povesteste despre combinatii de flori, de culori, de cum a gasit tot si am avut noroc. si imi transmite energie pozitiva cu fiecare cuvant. una rea vine, in schimb, pe partea de decor. unde culmea, e cel mai mare spor. dar ramane de vazut si de dezbatut. pe ultima suta de metri.
recomandare: keep calm and carry on. keep calm and breathe in. and out.
in pasi de vals, avansam catre o coregrafie decenta. adica: pe langa pasii de vals, niste miscari coerente care sa ne ajute sa respectam memoria doamnei frantuzoaice care ne incanta cu versurile si ritmul ei.
si uite asa a trecut prima lectie. apoi a doua si a treia. si mai avem ceva programat. caci tare mi-ar placea sa iasa bine. sa iasa perfect, ce mai! atata timp cat nu uitam pasii. si nici muzica de pe fundal.
din pacate, cu tocurile de x cm, nu ma descurc. trebuie sa apelez la tenesii care se doreau a fi folositi mai spre dimineata. altfel nu se poate. nicidecum. dupa care ma cocot iar pe tocuri si vedem cat o mai dura.
recomandare: ore de vals. daca nu esti dansatoare innascuta sau profesionista, cam e nevoie. macar cateva ore. pentru ca orice melodie de vals are peste 2 minute, iar 2 minute in pasi de vals par o eternitate. si tind sa plictiseasca. iar daca ai cu ce sa jonglezi, atunci e mai antrenant. eu m-am bucurat ca am ales sa le facem. dupa ce refuzasem la inceput. dar au iesit bine pana acum si au fost si fun. sper sa iasa si la momentul cu pricina. daca nu uiti ca trebuie sa fie si fun, se pierde farmecul. pentru ca asta e momentul propice in care sa imbini utilul cu placutul.
everywhere you go, always take the weather with you. asa facem si noi. oriunde mai mergem, verificam starea vremii. caci o nunta in aer liber presupune un risc. si orice s-ar putea intampla in rest, numai ploaie sa nu fie. asa ca ma rog sa fie vreme buna, caci cerul liber e mana cereasca, iar senzatia de poveste este de nepretuit.
nu ca nu mi-ar placea tinuta din ziua nuntii. dar daca le-a fi descoperit mai din timp, as fi ales o rochie ca asta, o geanta ca asta si o vesta ca asta.
adica scaunele care faceau parte din decor. scaunele transparente, mult visate, inca de la stabilirea datei de nunta. nu au putut fi inchiriate. nu au fost rezervate si deci nu le avem. pacat insa ca am aflat asta cu o saptamana inainte de nunta. cand noi stateam linistiti si ne bateam capul cu alte lucruri, crezand ca aspectul asta a fost rezolvat de cine se ocupa de asa ceva.
nu pot sa descriu dezamagirea. chiar nu pot sa descriu cum e sa simti ca a picat cerul peste tine. pentru ca e din categoria nu-pot-sa-cred-si-nici-prin-ruptul-capului-nu-imi-trecea-ca-mi-se-poate-intampla-asa-ceva. doar ca se intampla. exact atunci cand nu te astepti. cand ti-e lumea mai draga. cand simti ca totul e bine, cand te bucuri ca ai mai rezolvat sau ai mai bifat ceva. atunci te loveste. in capul pieptului. doar ca, de data asta, nu prea am avut mult timp sa plang. pentru ca a trebuit sa rezolv problema, instant. s-au activat toate simturile si m-am focusat intru cautarea altor variante. la ore tarzii eram pe telefoane. si am ajuns la cele albe, din lemn, de la un alt furnizor; scaune albe pe care le stiam si pe care de fapt le refuzasem la un moment dat, in favoarea celor transparente. un furnizor, speram 100% serios. caruia i-am dat si un avans. sa ne asiguram.
daca cei din locatie ar fi avut scaune mai dragute si mai multe la numar, as fi scapat de probleme astea. sau cine stie?!
This slideshow requires JavaScript.
recomandare: orice serviciu necesita un avans, o semnatura, o dovada. este dovedit practic ca oamnenii nu iti tin cuvantul. vorba goala nu face 2 bani, iar increderea uneori, nu isi are rostul. doar daca se bazeaza pe o suma de bani. si poate, nici atunci. din pacate.
a inceput cu stangul, dar cu modificari, idei, glume, teste, recomandari a iesit bine. si am incredere ca meniul va iesi bine si in ziua cu pricina.
am degustat bunatati, am completat, am scos, am inlocuit.
am testat bauturi, am facut liste de cumparaturi, cu high priority.
am stat 3 ore si ceva, la aceeasi masa, cu aceiasi oameni, discutand de toate. toate detaliile, toate ideile.
oamenii de la agentie au fost incredibil de radbatori si eficient de sfatuitori. parintii si-au dat si ei cu parerea si am picat de comun acord.
recomandare: testati meniul pana la ultima farama, comentati, modificati, daca e nevoie. caci nu se stie. nimic nu e sigur. doar increderea. eu am incredere.
15 days to go. inca multe de facut. si eu care ma organizasem sa termin tot si sa fiu libera la mare in ultima saptamana. libera la mare cred ca o sa fiu in weekend, dar in rest, busy, busy.
noi am stabilit. vrem la new york si pe o insula pe undeva. combinatie de agitatie nebuna si mers constant pe jos cu relaxare totala, mai pe lux, dar un lux din cel mai salbatic si mai exotic si totally mind blowing. cum suna asta?
astfel incat, am cautat o insula in apropiere de State, ca sa nu ne chinuim cu drumul. am vrut inafara, pentru ca in tara umblam oricum destul de mult. si mergem si colo si colo, in toate zonele. asa ca, acum am vrut dincolo. dincolo de ocean, in tara tuturor posibilitatilor. hai, nici chiar asa. dar in new york unde viata e alta si vrem sa aflam si noi cum e cu viata asta.
iar daca am fi fost in romania, orice am fi facut, am fi pus pe lista o sedere la conacul de la malancrav sau la zabola. macar o noapte.
si daca am fi fost in europa, as fi mers in toscana. si in regiunile din apropiere. dupa care in pacea si linistea din santorini. si poate si in muntenegru. si asta ar fi fost ceva.
dupa cum spuneam la un moment dat, am cumparat 3 ghiduri despre ny pe care am inceput sa le studiez. dupa care am studiat niste brosuri despre niste insule. si alte multe site-uri. cu multe recomandari de honeymoon. care mai care mai extraordinare. cu recomandari de la oameni, de la vedete, de la oprah, de la frommers, de la conde nast traveller, de la concierge, de unde nici nu stiam ca exista.
a sosit coletul cu materialele dragute, dedicate domnisoarelor de onoare. de-abia astept sa le dau. frumos personalizate si oferite cu drag celor 6 dragi domnite: 1 made of honor, 5 bridemaids.
adica revenirea la ganduri mai bune. peste glumele proaste, peste nesimtire si rautate, nu pot sa trec. nici peste sarcasm sau aere de superioritate. dar pot sa trec mai departe cu gandul spre evenimentul care totusi trebuie sa ne incante privirile si inimile. ale noastre si ale invitatilor. astfel incat, continuam. pentru ca inca ne vin idei si daca le vom si pune in practica, va fi excelent. lasam lacrimile deoparte si ridicam privirea din pamant. marturiile ies bine, florile suna promitator, pachetul din state a sosit (la o luna de la comanda), coletul de la targoviste e pe drum. spovedania e stabilita, sotul si-a gasit costum, iar usor-usor, renuntam si la tristete.
aceasta stare de spirit merita o melodie incredibila.
cum ar fi daca si unii oameni ar deveni mai intelegatori? cum?
nu credeam ca vor exista. jur ca ma gandeam ca nu vor exista. imi propusesem asa: sa nu ma supar daca unii invitati nu reusesc sa ajunga, sa nu ma supar daca vom da mai multi bani, daca in loc de o floare voi pune alta. sa nu ma supar daca nu o sa iasa toate ideile si nebuniile si planurile. alea trecute la ‘diverse’. dar alea importante? alea care conteaza si care te ajuta sa simti ca faci cea mai tare petrecere. de fapt cele mai tari pregatiri. caci petrecerea in sine, nu mai depinde doar de noi.
asa imi propusesem. sa nu ma supar. dar cred ca in unele situatii nu am avut asteptari. mi-am dorit sa iasa bine, dar nu am proiectat fiecare amanunt. am lasat rochia la voia intamplarii. am lasat-o pe irina sa faca ce vrea si a iesit perfect. am fost la ea doar cu o idee. am lasat-o pe andreea sa aleaga ce flori vrea pentru buchete si aranjamente. am plecat doar de la baza. cu fotograful, la fel. si cu cameramanul si cu dj-ul. au existat idei de inceput, dar fiecare isi face treaba. pentru ca am incredere, pentru ca am vazut ce pot face. si cat de bine le iese.
cu locatia insa mi-am facut un plan. 2, 3, 100. si am avut asteptari. mari. ca va arata asa si asa si pe dincolo. dar din februarie de cand am rezervat-o si pana acum, cu putin timp inainte de nunta, s-au schimbat lucruri. in rau. din lac in put. oare cum o s-o scoatem la capat?
asta e momentul in care realizez ca nu o sa am nunta visurilor mele. si tocmai asta era ideea: sa fie o nunta asa cum am planuit-o. ca altfel nu o mai faceam. nu era musai. dar pentru ca am hotarat totusi o petrecere, am gandit toate detaliile. absolut toate. si am lasat idei sa zburde. si le-am dezvoltat. pas cu pas. degeaba.
doamne, cat de naiva pot sa fiu uneori.
recomandare: semnati un contract cu cei din locatia aleasa, in care sa detaliati fiecare aspect. sa nu va treziti cu schimbari de decor pe ultima suta. pentru ca schimbarile nu sunt intodeauna in bine. uneori vin cu trandafiri roz la pachet. si cu mult mov.
doamne ajuta, ca am rezolvat. ce parea sa fie batut in cuie de la inceput, adica cununie in aer liber, cu preot la fata locului, s-a dovedit a fi o mare problema. ai nevoie de aprobare pentru cununie in aer liber. aprobare de la patriarhie. altfel nu se mai poate. nu se mai poate in aer liber, nu se mai poate in manastiri. cununii doar la biserica. dumnezeu e peste tot? pe naiba. pardon my french.
aici am implicat parintii care ne-au ajutat si s-au informat. cu totii am vorbit cu preoti, sa aflam ce si cum. cu multi preoti. agenda din telefon s-a marit cu ceva mai multe contacte. preotii insa draguti si binevoitori. unul dintre ei, m-a ajutat sa imi scriu cererea la patriarhie in cel mai evlavios limbaj posibil. m-am bucurat.
pana nu am aflat ca se poate, ca avem preot si ca totul e in regula, nu m-am linistit. asa ca am oprit cautarile alternative de biserica si am revenit la ganduri mai bune. asta dupa ce vizitasem fizic sau cu gandul: biserica casin, kretzulescu, mantuleasa, domnita balasa, sf spiridon vechi si altele.
recomandare: cu cununia in aer liber nu e de glumit. desi pare ca e floare la ureche. pentru ca multi fac asta. dar nu e. iar daca nu ai vreun pitic pe creier ca mine si nu tii mortis sa faci afara, alege din timp biserica. una frumoasa. daca se poate, fara cimitir in curte.
ca sa vezi pana unde merge obsesia, afla ca azi am ajuns intamplator la terasa cafe verona. adica langa carturesti. si daca tot am ajuns acolo, am intrat, la plecare, si in carturesti. si am plecat cu 3 ghiduri despre new york. 3! un frommer’s, un time out si un taschen. atat.
new york, baby. plus ceva plaja, undeva, o statiune ceva. dar new york…new fucking york! azi, dupa cateva ore la ambasada, am primit viza. yes! yes! yes!
dupa taxe platite, formulare completate contra-cronometru, fotocopii peste fotocopii, am stat la cozi si am primit verdictul pozitiv.
pai sa facem itinerariul zic, ca ne asteapta multe ore de mers pe jos. multe de vizitat. parcuri, strazi, cartiere, restaurante. apoi evenimente, gig-uri, show-uri. un broadway, un stand up genial (oare jerry seinfeld o fi in perioada in care mergem noi?), un concert demential. the met si MoMa, nonetheless. un meci de baseball. the ground zero. doamne, cate planuri. iar turul friends e trecut cu cruce rosie. poate si turul sex and the city.
pazea, new york, ca venim. si le luam pe rand: manhattan, bronx, queens, brooklyn, staten island.
finally, visul repetat (din cara ma trezeam rapid dimineata) de a iesi din grand central in care o luam la dreapta pe sub un pod (oare exista asa ceva?), devine realitate.
trebuie sa ne organizam. sa cumparam un ghid. caci recunosc, vreau sa vad tot. sa simt tot. sa iau cu mine toata energia, atmosfera, nebunia.
pana la ghidul fizic, sa consultam the all-mighty internet:
de ce new york? din cauza mea. si dupa ce i-am insuflat nebunia, a vrut si el. pentru ca nu cred ca vom ajunge de prea multe ori in viata la new york. stiu, stiu, niciodata nu spune niciodata. dar cu atatea locuri minunate in lume, trebuie sa le vezi pe toate. cat mai multe. trebuie, zau. pentru ca iti deschid inima si mintea catre nou. iar din asta deriva optimismul, sanatatea, iubirea si viata. sunt sigura.
si cine stie ce se intampla peste 1 an, 2, 20? poate ne imbolnavim, saracim, murim. asa ca acum profitam de o vacanta prelungita si mergem sa vedem ce-i cu visul american. ce-i cu orasul asta contagios. si cat vom putea, le vom face pe toate.
dupa care vom merge si cateva zile la mare, plaja si soare. ne vom baga picioarele in nisip si capul in apa, vom sta linistiti intr-un colt si vom povesti: despre new york-ul pe care il vom fi vizitat si viata care continua in 2, odata cu binecuvantarea lui Dumnezeu si petrecerea (speram) de neuitat.
in cautare de sweets, candy si alte dulcegarii, am dat peste niste site-uri/bloguri minunate. am facut si 2 comenzi in 2 locuri stiute, dar netestate. apoi mi-a plouat in gura, dar am stins pofta cu o apa plata.
astea toate, pe langa binecunoscutele chocolat, cade, paul si ce mai avem nou bun si gustos si aratos. si fancy, trendy. doar ca unele sunt mai scumpe decat altele.
si pentru ca vorbeam de aspect (aspect care sigur completeaza un mega-gust):
cu fetele de masa e o poveste incurcata. in locatie, nu exista fete de masa pe gustul nostru. nu exista. ba sunt lucioase, ba sunt brodate intr-un stil ciudat si mai degraba urat, ba in culori tipatoare. unde sunt fetele de masa din bumbac, pe crem, ivoire, gri deschis sau rozuri sterse?
asa ca am inceput cautarile. nu am gasit. am gasit tot felul de alte chestii. de fapt, cei de la agentie ni le-au gasit. cand am vazut ca ce au gasit nu e ok, am inceput cautari pe cont propriu. mai precis cautari de material dragut si ne-lucitor, ca sa le facem la croitor. basca, ca ne costau mai putin. si am descoperit aceste depozite de materiale fantastice. in culori minunate. unul pe str cutitul de argint, altul pe splaiul independentei. la picasso de pe pache nu ne-am bagat (desi presimt o vizita si acolo, asa din curiozitate), caci acolo sunt mai scumpe. iar noua ne trebuia mult material. cat pentru 20 de mese si inca cateva. iar la cel de pe splai am stat ceva. am intrat cu adina prin toate cotloanele cu materiale din tot magazinul imens. pentru ca erau multe, muuuuulte. dar nicio varianta potrivita pentru dimensiunile noastre. niciuna. din pacate. desi pentru niste rochii, cred ca ma intorc. ca prea aratau bine materialele. dar pentru fete de masa, nimic.
intre timp, s-a intamplat sa mergem din nou in locatia aleasa. pentru ca mai facem asta din cand in cand, la vreo 3 saptamani asa. sa vedem cum se transforma locul, cu verdeata cu tot. si in plus, sa mai testam niste idei. si asa am descoperit, la finalul unui eveniment care avusese loc acolo, intr-o sambata, niste fete de masa potrivite. culoare relativ potrivita, 5% lucioase (fata de cele 100%….). merg. la ele ramanem si nu ne mai stresam. caci de cautat, am cautat. dar doamne, unde or fi fetele de masa frumoase, serioase, matasoase, dar ne-lucioase? asa ca lasam pretentiile pentru detalii putin deoparte si ne continuam pregatirile. caci mai e de lucru. mai e putin si se face o luna, pana la nunta. doamne! uuuu!
update (7 iunie): da, am ajuns si la picasso. degeaba. toate materiale frumoase, dar incarcate, inflorate, pretioase. pentru alte scopuri. dar dupa picasso, am revenit la depozitul de pe splai. caci parca nu ma incapam cu griul care nu se potrivea cu noile schimbari din locatie (caci cortul 100% alb a fost completat de alta culoare, fara sa stim). asa ca am gasit altceva. ha! alt material de un roz sters frumos rau. si maine la 9 dimineata, cumparam si facem fete de mese. frumoase. alese.
acum ceva vreme erau doar idei, propuneri, variante. discutii. astazi am fost la fata locului si am discutat concret ce si cum facem, cum le asezam. pe ponton, in cort, oriunde. cu flori si lumanari model probate direct pe mese. de data asta am fost impreuna si ne-am dat cu parerea la comun. si am plecat de acolo tare multumiti. am stat de vorba la un fresh de portocale, am asteptat sa se termine evenimentul care avea loc in cort si am inceput sa facem probe. cum si ce vine mai bine. ce tip de lumanare, cate la numar, ce fata de masa etc.
nu stiu cum va iesi pana la urma, astept propunerile finale si nunta care va sa vina ca sa vad florile, dar am un sentiment tare placut. cred ca aceste flori vor fi o supriza placuta. mai ales ca va exista eucalipt printre ele. fara nebunii, culori multe, briz-brizuri si margele. doar eucalipt. in tot felul de combinatii. eucaliptul in culoarea lui atat de interesanta.
in propunerea initiala nu exista cameraman. pentru ca ne-am gandit, ne-am razgandit, iar ne-am mai gandit, am zis ca nu e nevoie. fotografiile sunt de ajuns. ideea unei alte persoane care sa ne urmareasca pe acolo nu era ok. dar aici au contat si parerile celorlalti care ne-au tot sfatuit si sugerat sa apelam si la acest serviciu. si am apelat. pentru ca de ce nu, o amintire amuzanta in plus, nu strica. nu am mers pe mana fotografului care ne-a recomandat un tip, ci mai degraba pe recomandarea adinei care ni l-a sugerat pe mili. care pe langa aptitudinile de roller/skater infocat si premiat, este si talentat la filmat. 2 exemple, dintre multe altele: 1 si 2.
si deci mili ne va filma la dans, langa preot, cu sampanie, fara sampanie, in suspans, cu strugurele in gura si cu buchetul in mana. cum o vrea el.
dupa care as vrea sa facem un montaj scurt si dragut, la care m-am gandit, dar pe care nu-l dezvalui deocamdata. sa ramana totusi o surpriza. ca sa aiba priza.
recomandare: hai sa fie si un cameraman la nunta. hai, pentru ca te vei uita cu placere. pentru ca filmuletul va fi pentru voi in primul rand. daca vrei sa il dai mai departe, bine. daca nu, nu e pentru oricine. e pentru voi si eventual pentru copiii vostri.
in jur de 4 a venit cristina si mi-a livrat invitatiile. s-a dus tot stresul, a innabusit si strigatul de ajutor, totul e bine, am revenit la ganduri bune. hartia aleasa pe care nu o vazusem la ochi e exact ce trebuie, iar rezultatul este absolut incantator. da, da, da. life is good again. and there is a God up there.
am reusit sa si distribui cateva dintre ele. weekend-ul asta asa o vom tine. prin vecini, prin bunici, tusici, mamici. sa ii invitam pe toti, oficial, cu invitatie cu tot.
daca ieri eram toata fericita pentru rochie, astazi imi vine sa intru mai degraba in pamant, in loc sa mai vorbesc cu cei de la tipografie despre hartia de invitatie. la randul lor, cred ca sunt exasperati de mine. pentru ca se pare ca nimic nu e pe stoc. nici un tip de hartie pe care il aleg. culmea, variantele alea simple. pe crem, gri deschis sau alb. exista alte nebunii in stoc, dar nu astea. si pe cat de extaziata eram de cum a iesit invitatia, pe atat de dezamagita sunt acum, cand nu se gaseste nimic.
cam asa de dezamagita.
daca stiam ca e atat de complicat si ca din 10 variante alese, nici una nu se gaseste, ma agitam mai din timp. si daca spuneam ca pana acum pregatirile au fost fun, azi nu e deloc o zi fun. pentru ca nu mai depinde de mine. si ma enerveaza chestia asta. si ma enerveaza ca gasisem atatea modele de hartie reciclata la 80 de g, atat de misto, dintr-o gama care se cheama woodstock. dar care, evident, nu sunt pe stoc. si vreau ca aceasta mother-fucking invitation sa iasa bine. pentru ca vreau. ca sa ne simtim noi bine si ca sa ii bucuram si pe altii.
toate ca toate, dar trebuie sa fie gata vineri, ca altfel nu stiu ce fac. se termina luna mai, se face iunie si eu tot cu ele nefacute?! nu, nu si nu. pe invitatie scrie luna mai, confirmarea trebuie sa vina pana in 12 iunie, ceea ce inseamna ca trebuie sa ma tin de cuvant.
ajuta-ma doamne, ca desi m-am complicat eu cu multe pana acum, de data asta trebuie sa fie mai simplu.
recomandare: parca am mai scris de cateva ori: nu faceti ca mine! parca da. se intelege de ce.
update: am gasit o varianta. de 70g. un ivoire. asta sa fie si sa fie gata vineri!
este! este gata croita si platita. o am si ma uit cu drag la ea. de-abia astept s-o port. pe aceasta rochie unica, din cel mai frumos material si cu vibe-uri pozitive. pana in iulie, o agat pe undeva, nu stiu unde. dar o pun cuminte sa ma astepte pana in ziua magica.
povesteam la un moment dat ca restaurantul la gondola ne-a bucurat. in primul rand, ca exista. si ca nu trebuie sa apelam la catering. si apoi, pentru ca are mancare buna. de vreo 3 ori l-am testat si ne-a placut. sper sa nu isi piarda obiceiul, cu atat mai putin la nunta noastra. variante de meniu au fost ceva. pe vreo 6-7 pagini s-au intins ofertele care ne-au gadilat papilele. nu toate insa, fapt pentru care meniul este o combinatie intre la gondola/jamie oliver/good food. ha! iar cireasa de pe tort a fost gustul nostru.
asteptam degustarea pe la mijlocul lunii iunie, ca sa ne declaram complet multumiti. sper.
din cand in cand, vera wang si echipa ei imi trimit cate un newsletter. asta pentru ca atunci cand ma inspiram pentru rochie, am ajuns pe site-ul ei si m-am abonat la newsletter. care e binevenit. pentru inspiratie. pentru ca pune la bataie toate detaliile legate de tinuta miresei (culori, croieli, accesorii, coafuri, materiale, pantofi etc) si te ajuta sa iti faci o idee, doua, trei.
si iti da sfaturi. cam asa:
“The wedding dress often symbolizes the crossroads of fantasy and reality, inspiring some brides to transfer their deepest emotions into the choice of wedding dress. These brides – romanticists – are ruled by passion and want to be transported by the dress into a once-in-a-lifetime adventure. For romanticists, I recommend ultra-feminine details such as delicate ruffles, billowing sleeves, or a lavish train. Embracing femininity and flirtation does not mean you are sacrificing style, as long as your choice reflects you.“
asa ca inscrie-te si tu la acest “fun, free, fabulous” newsletter (as they say).
de la asta am pornit si aici am ajuns. deci, invitatia e gata. adica buna de tipar, pardon. inca nu o avem fizic, in maini, gata sa fie daruita personal nuntasilor. dar cred ca pe marti-miercuri, dupa ce iese aburinda de la tipografie, sa fie ceea ce trebuie sa fie si sa incepem s-o livram. cu o luna si 2 saptamani inainte de nunta. valeu!
dar e okei. de-abia astept.
This slideshow requires JavaScript.
cam astea sunt cele 4 pagini.
format deschis: A2
format inchis: A3
tipar: 4X4
1 big
si uite asa am trimis-o la agrafa sa ne-o tipareasca pe hartie milk white parca, reciclata.
pentru ca si noi pornisem de la ideea unei nunti la stirbey, iata un articol despre nunta la palat. nu foarte cuprinzator, dar informativ. cat sa-ti faci o idee.
andra stie si face lucruri misto. asta e una dintre dovezi. acest logo facut special pentru noi, pe post de cadou. pe cel cu verighetele l-am ales si l-am pus pe prima pagina a invitatiei. multumim, andra.
de ce era nevoie si de un logo? pentru ca m-am distrat atat de tare cu invitatia, cu planificarea nuntii, cu pregatirile, cu ideile, incat am facut cam tot ce mi-a trecut prin cap, tot ceea ce parea sa se lege, sa se combine bine, sa se inchege. iar logo-ul de nunta a fost una din multele idei. deci de ce da? mai degraba: de ce nu? de ce sa nu ne distram si sa facem tot ce se poate face, daca se poate? kate ma sustine.
a trecut o saptamana de la prima proba. am zis ca pana in momentul de fata, va fi gata. nu e. pentru ca nu e. pentru ca unele lucruri nu ies asa cum ai planificat. dar pentru ca iese atat de bine, fac abstractie de calendar si ma bucur de rezultat. si ii multumesc claudiei care m-a ajutat. si andrei. si lui ionut. si lui radu.
de-abia astept sa ajunga in mainile invitatilor. sper sa le placa si sa confirme prezenta. totusi nu m-as aventura inca, sa spun ca va fi gata intr-o saptamana. caci la tipogragie dureaza vreo 3 zile. si cine stie?!
asa cum de-abia in octombrie, ne-am hotarat sa facem nunta anul asta, iar de-abia in februarie am hotarat locatia si data, invitatia nu putea sa nu se incadreze in aceasta spontaneitate. ha!
another pic:
recomandare: i repeat. nu faceti ca noi. ca mine. lasati-le totusi oamenilor ceva timp de gandire. mai mult decat cele 2 saptamani ale noastre. adica sper sa fie 2 saptamani. ca apoi sa va ramana cel putin 2-3 saptamani pentru stabilirea numarului de meniuri. sa stie si oamenii aia de la restaurant, pentru cati oameni gatesc, cate farfurii trebuie sa lustruiasca, cate mese sa puna deoparte. si sa stii si tu. pentru ca dupa ce iti confirma invitatii, vine distractia: asezarea lor la mese. this should be fun. revin.
cu coafura nu e atat de simplu. de placut, imi plac multe. dar sa imi vina bine, dumnezeu stie cate ar putea sa imi vina. eu nu prea imi dau seama. fapt pentru care m-am apucat sa le incerc. astazi am fost la un botez si am incercat prima varianta (la urmatoarele 2 evenimente, pana in nunta, le testez pe urmatoarele 2 din lista). primul test l-am facut la salonul vogue pe str polona. caci saloane deschise duminica, nu prea ai sa vezi. le numeri pe degete. si acolo era aceasta fata, maria, care m-a coafat, m-a tapat (oleaca, because i hate it) si a facut cocul. she did her best, dar cred ca aceasta coafura nu prea e de mine, in sensul ca nu imi venea cel mai bine. na. astfel incat o voi incerca pe urmatoarea.
pentru ca am zis ca nunta de 10 ani se va numi nunta de miere, la capitolul marturii, conexiunea s-a facut imediat. s-au aliniat idei si am ajuns la marturiile in forma de borcanase de miere. cum vor arata ele, inca nu se stie. exista cateva surse, cateva modele, cateva idei. desi, cine stie, poate intre timp ne hotaram la altceva. caci propuneri sunt o mie. care mai de care. depinde de concept, de relevanta care o au pentru noi, pentru invitati, de gradul de umor, de preferinte. intr-o ora ma intalnesc cu o doamna de la casa hera sa discutam idei.
This slideshow requires JavaScript.
cu siguranta ceva e sigur: trebuie sa fie gata pana la mijlocul lui iunie.
alte idei de marturii (wedding favors / wedding give-aways)
azi a fost prima proba a invitatiei. claudia a aruncat totul in layout si acum incepem sa ne jucam cu modele, cu fonturi, cu ilustratii, culori si forme. de-abia astept. intr-o saptamana trebuie sa fie gata. tiparita cu totul. si in cateva zile trebuie sa ajunga si la destinatari. nu stiu cum vom face, ne vom intalni, ii vom peti, ii vom aduna la un loc pe grupuri si grupulete, ca sa le-o putem inmana personal. dupa care vor urma cam 3 saptamani pentru confirmari. uhu! o sa inrosesc telefonul.
recomandare: nu faceti ca noi. nu lasati invitatia pe ultima suta. de fapt, depinde de gradul de complexitate. la noi a fost ceva de lucru. de gandi text, de facut fotografii, de combinat, de aranjat si acum de ilustrat si tiparit. invitatii ar trebui sa aiba cel putin 1 luna pentru a putea confirma. si voi sa aveti inca o luna, inainte de nunta, pentru a stabili numarul exact de meniuri, in functie de confirmari.
pe zi ce trece, incerc sa imi imaginez cum toate aceste idei, lucruri, obiecte vor fi puse cap la cap. si cum vor arata in ziua respectiva. doamne, sa nu ploua, in primul rand. apoi, totul va fi cum va trebui sa fie. caci toate se intampla asa cum se intampla. oricum va iesi, cu siguranta vom fi veseli. pentru ca este cel mai important eveniment al nostru, impreuna, de pana acum. si ne vom bucura. si pentru ca avem familia langa noi, prietenii, rudele. si pentru ca am incercat sa punem in aplicare toate nebuniile. asa cum am vrut. si ce nu s-a putut, am schimbat. si poate a fost mai bine. important este ca ne-am informat. si am cautat. eu cel putin, am pierdut nopti. cu mare drag. pentru acest cel mai important eveniment al nostru. pentru ca asa cum si-au propus 2 nebuni, la un moment dat, prin iulie 2010, sa faca un film, ca un ‘time capsule’, numit life in a day, care sa adune de la oameni din toate lumea, imagini cu activitatile lor din ziua de 24 iulie (trailer, aici), asa ma gandesc si eu ca va fi acest eveniment. ceva ce nu se va mai intampla vreodata si ca atare trebuie gandit si trait la maxim. pentru ca ulterior va deveni o amintire. mai mult decat o experienta, o amintire frumoasa. poate cea mai frumoasa. cine stie. si deci visez. inca 2 luni.
pentru ritm, pentru veselie, pentru versuri. pentru senzatie. pentru feeling.
iulia de la agentie ne sugereaza sa luam cateva ore de vals. caci probabil ce am invatat eu in gimnaziu, la ora de sport, nu se aplica. ca trebuie sa picam pe ritm. ha! i-am zis da. si el a zis da. dupa ce am zis nu si nu. hai, fie. 2-3 sedinte de dans in sala de repetitii. asta pentru ca iulia stie. face parte dintr-o trupa de dansatori cu multe performante la activ. si daca ea zice, ca trebuie sa fim eleganti si sa para ca dansam cat mai natural, atunci fie. ‘caci valsul nu e blues’. cu asta am ramas dupa intalnirea cu ea de azi. dupa ce am discutat fete de masa, muzica si alte detalii, am cazut de acord si la lectiile de vals.
o facem si pe asta. trebuie sa fie fun. o amintire in plus. sigur e de bine.
recomandari: de la lume adunate, pentru miri si mirese, in functie de preferinte:
ca si in cazul rochiei, unde am consumat dragostea la prima vedere, cu florile a fost aceeasi poveste. am citit despre andreea banita si m-am indragostit de florile ei, de combinatiile si de buchetele ei. apoi de ea. pentru ca este minunata. are idei, iubeste florile, le-a studiat, le-a invatat secretele si acum le ofera cu placere, tuturor celorlalti iubitori de flori. in cadrul evenimentelor la care participa, nuntilor sau sesiunilor foto pe care le coordoneaza si la care asezoneaza flori. flori dintre cele mai frumoase. dar si mai important, in combinatii dintre cele mai inedite si personalizate.
am cunoscut-o deci si am descoperit principii, idei si pasiuni comune. ceea ce a fost perfect. pentru ca florile perfecte nu pot iesi decat dintr-o dragoste comuna pentru detalii.
andreea o sa imi faca buchetele, lumanarile, aranjamentele florale si arcada pentru altarul de pe ponton. si cateva aranjamente pentru ponton. deci destul de multe. si desi sunt curioasa cum vor iesi la final, am mare incredere si sunt sigura ca va iesi ceva spectaculos. pentru ca din mainile unei persoane boeme si pasionate, nu poate iesi altceva.
pana la momentul actual, am vazut cateva propuneri de aranjamente pentru mese. am stabilit una care mi-a placut pe loc. de abia astept sa le vad direct pe mese, in context, cu florile in culori pastelate si lumanarile alb si roz.
cat despre buchete si celelalte, asteapta sa vada rochia de mireasa finalizata. pentru ca imbinarea rochiei cu florile, cu conceptul, cu personalitatea este atat de importanta.
pana sa ne cunoastem personal, adunasem in folderul special creat tot soiul de buchete si de aranjamente. luate de pe o mie de site-uri si inclusiv, de pe site-ul ei. pe care i le-am si aratat. din toate astea s-a format ideea si directia.
This slideshow requires JavaScript.
si de curand, am si cumparat o carte tare interesanta despre wedding flowers.
recomandare: alegerea florilor se poate face fie prin agentie (daca ai ales sa colaborezi cu una), fie pe cont propriu. sau varianta si mai personalizata, in care iti cumperi singura florile si te apuci sa faci hand-made. caci eu asta aveam in cap, daca nu as fi putut colabora cu andreea. pentru ca atunci cand vezi ceva ce iti place asa mult, nu mai e cale de intors. nu mai cauti termen de comparatie. caci flori frumoase sunt peste tot. dar o idee, o viziune, o asa mare placere, nu prea se gaseste in stanga si-n dreapta. fapt pentru care, alege si cu sufletul si cu mintea. stabileste un buget, dar din respect pentru flori, alege o persoana indragostita de ele. sa ti le faca cu dragoste si sa fii multumita. si o persoana/florarie cu care sa poti comunica. orice idee. e important.
pre-nunta. pentru invitatie. a fost foarte placuta. si amuzanta. si relaxanta. ne-am distrat. zau. iar in atmosfera relaxanta, am introdus elemente, accesorii, obiecte care sa ne ajute in realizarea invitatiei. you will see. ce ramane de stabilit este daca vom folosi fotografii alb/negru sau color. in rest, avem de unde alege. din 500 de bucati. in acest caz, imaginile chiar fac 1000 de cuvinte. doar ca noi le vom completa si cu niste cuvinte. ha! 4-pages worth of text.
This slideshow requires JavaScript.
sesiunea asta foto a intrat in pachetul de fotografii pentru nunta. no extra charge. ceea ce ne-a bucurat.
sa fie un ziar. cu 4 pagini. de fapt eu am vrut, recunosc, iar el a consimtit. fapt pentru care am scris mult pentru ea. povesti, glume, citate, dialog, poezie-poezie. si am lasat loc si de fotografii. poze noi, cu noi 2, facute de fotograful ales. am salvat imagini ca sa imi fac o idee. de asezare in pagina, de typography, de layout, de desen, ilustratie, culori, stil samd. pentru ca, nu-i asa, exista un concept.
claudia ma ajuta sa o fac. caci claudia stie. eu zic ca o sa iasa bine. sper. trebuie sa fie gata in maxim 2 saptamani. creata si tiparita. ca sa am 1 luna timp de confirmari si sa ramana cel putin 1 luna inainte pentru stabilirea numarului fix de meniuri. daca se poate asa ceva. am auzit ca nu prea.
de ce ziar? pentru ca am vazut un model si mi-a placut. de fapt, am vazut antetul. in cazul nostru, pot doar sa imi imaginez cum va fi. si mi-am imaginat.
This slideshow requires JavaScript.
desi initial aveam o alta idee. cu text embosat. cam asa ceva. sau asa. arata genial. nu mai pot dupa modelul asta. deci o idee clocita, la fel ca si in cazul verighetelor, timp de cativa ani. dupa care, m-am gandit la altceva. textul sa fie embosat in interior si sa poata fi citit doar prin hasurarea cu creionul. got it? nu stiu cum sa explic mai bine. poate o imagine sa ma ajute.
dar uite cum se schimba unele lucruri. si tind sa cred ca mereu spre mai bine.
sugestii: pentru idei de invitatii, site-ul martha stewart weddings este o sursa imensa de idei (o sursa imensa de idei si in general). 1, 2, mai ales 3 si altele.
decorul se vrea a fi foarte frumos. daaah! clar. adica sa fie cu scaune transparente. sa fie cu fete de masa deschise, pe gri antichizat sau pe crem sau pe ivoire. cum vor fi, dar deschise si pastelate sa fie. zic sa fie, pentru ca as we speak, nimic nu este 100% stabilit. iar ideile sunt o mie. lumanari, flori, mese, materiale, lumini, canapele pe langa (care noroc ca exista in locatie), paturici pe canapele (cu iz de cosy si familiar) si inca altele de completat. folderul numit decoratiuni se extinde pe zi ce trece si sunt tare curioasa cum o sa arate la final. daca s-ar putea sa arate in stilul de mai jos, adaptat si la concept, ar fi perfect. cu tot cu scaunele astea, cu tenta de urban, cu nuantele de vintage, cu florile in 2-3 tonuri sau colorate si bogate.
This slideshow requires JavaScript.
ideile au fost multe. unele veneau pur si simplu si nu gaseam solutie de implementare. dar cauti si gasesti pana la urma. apoi, zecile de site-uri si bloguri pe post de inspiratie mi-au tinut ochii deschisi si zile si nopti. si mi-i tin in continuare. dar e ok. ii tin larg deschisi.
recomandare: chiar daca ai sau nu o idee despre cum ai vrea sa arate sala/cortul/locatia unde are loc nunta, orice sursa de informatie este binevenita. pentru ca de la una ajungi la alta si uite asa se contureaza ceva. orice sfat, recomandare, idee sau sugestie trebuie primite cu drag si asezate pe lista, dupa care testate. iar testele au multe criterii: buget, logistica, productie, preferinte. iar preferintele se impart la 2.
cu mult-mult timp inainte de cererea in casatorie, poate chiar dupa ce am vazut breakfast at tifanny’s, mi-am dorit sa cumpar ceva de la tifanny. intre timp, am citit si am aflat despre calitatea in sine a bijuteriilor tifanny, iar pasiunea a capatat un fundament real. as zice ca multe dintre ele sunt cam pretentioase, cam incarcate. dar exista o finete in toate astea. iar cele simple sunt cu atat mai fine. pasiunea lui blair din gossip girl, tot pentru tifanny, m-a facut si mai curioasa. astfel incat am dezvoltat mica obsesie legata de nunta si anume verighete de la tifanny. astfel incat, la intrebarea ‘de unde ne luam verighetele’, raspunsul a venit de la sine. si totusi asta nu m-a impiedicat sa merg la cellini sau la mardikian sa ma interesez de verighete. am ajuns si la un magazin din marriot. mai avem si helvetansa pe lista, dar nu am ajuns. mai sunt o groaza de alte magazine de bijuterii. nu m-am chinuit sa le aflu pe toate. desi sunt afisate in mai toate revistele pentru mirese.
am aflat preturi, am vazut modele. modelele super simple pe care le cautam, existau. din aur alb, asa cum ne doream. dar sa uit de tifanny, nici vorba. motivul excursiei la madrid a picat la fix si cautand pe net, am descoperit extaziata, ca exista magazin tiffany in madrid. pe strada jose ortega y gasset. in prima zi in madrid, acolo ne-au dus pasii. dupa vreo 3-4 ore de mers pe jos, am ajuns la magazin si ne-am odihnit. ne-am odihnit privirile cu tot felul de modele de verighete. nu exagerez – am stat in magazin mai mult de o ora. am probat, ne-am sfatuit, le-am invartit, le-am pus, le-am dat jos, le-am pus din nou si iar le-am scos de pe degete. sa fie cat mai subtiri, sa nu le simti, sa nu te stranga, sa nu fie din aur galben, sa mi se potriveasca cu inelul de logodna. atatea criterii, atatea decizii. greu pentru o fata la maritat. de fapt, greu si pentru el, mai ales in punctul in care stagnam intre 2 modele finale. am calculat preturi, ne-am tot gandit, pana am stabilit: astea sunt, cele simple si finute din seria x, pe care evident nu am retinut-o. a mea venea perfect. masura perfecta. la el a fost nevoie de modificari. modificarile s-au facut rapid. in 2 zile. tocmai pentru ca nu stateam asa mult in madrid. cat timp baiatul facea facturi si bonuri si garantii, noi cascam ochii. la alte bijuterii. unele de o ciudatenie incredibila. dar daca exista, probabil se cumpara. si cum spuneam, am stat in elegantul magazin o ora si ceva. dar la iesire, cata incantare. si ce zambet. de parca de-abia intrasem la facultate. asta a fost prima achizitie oficiala pentru nunta (avansul pentru locatie a venit dupa) si s-a incheiat cu bine. achizitie pentru nunta, dar investitie pe viata. evident.
nu ne-am inscriptionat nimic pe verighete. desi era un gand si aveam si idee de 3 cuvinte. nu ‘i love you’. ci, ‘in spirit golden’. cred ca vine de la i blame coco. dar nu am facut-o, din cauza bugetului, in primul rand. pentru ca deja facusem o extravaganta. si apoi, din cauza timpului limitat. no worries. nicio dezamagire la capitolul asta.
recomandare: ce cred eu ca este cel mai important la alegerea verighetelor: sa va placa amandorura si sa va vina bine pe deget. poate fi aur galben, aur alb, platina sau ce o mai fi. dar trebuie sa vina bine, sa va defineasca, sa va identificati cu ele. astfel incat sa le tineti pe degete toata viata. ce-i drept, daca se intampla ca nicio verigheta de la tiffany sa nu imi/ne vina bine, ar fi fost dezastru. as fi fost dezamagita si ar fi trebuit sa caut altceva. pentru ca e cumva ca si in moda. trendu-i trend (sau in acest caz obsesia), dar daca nu vine bine, degeaba te chinui. noroc ca am gasit modelul perfect si am rasuflat usurata. moment de rugaciune. amin.
astazi am fost la a 2-a proba a rochiei. prima a fost acum 2 saptamani. in mai o iau. este mi-nu-na-ta. este din tafta, are ceva tulle. este lunga si are buzunare. si spatele gol. mai are de suferit ceva modificari, dar este exact ce trebuie. voal nu exista, dar exista o bentita. si ea minunata. ma gandesc ce bratara sau cercei sau inel mare o sa accesorizez la ea. din cauza oboselii si a gandului ca ne sculam in cateva ore sa plecam spre maramures, nu cred ca pot exprima toata bucuria. dar este acolo. in suflet.
recomandare: in caz ca nu ti-ai cumparat rochie si ti-o faci ca mine, pe comanda, mergi la probe cu inima deschisa si zambetul pe buze. daca e ceva ce iti place, arata. daca e ceva ce nu iti place, explica. ridicarile din spranceana si orice alt gest care merge mana in mana cu gandurile, dar nu si cu vorbele, nu e indicat. ca doar de asta exista probe. sa modifici, sa imbunatatesti, sa delimitezi, sa finalizezi. si sa nu te cramponezi in bolduri si semne. gandeste in perspectiva, la rochia finala. care o sa iasa cum trebuie, daca ai incredere. asa se intampla intotdeauna.
update-23 mai: intre timp, au mai fost alte 2 probe si alte cateva modificari. modificari de lungime si de material. asta pentru ca irina avea tot felul de materiale fantastice si fiecare mi se parea ca se potriveste. dupa 3 incercari de tull, am ramas la cea mai buna varianta. daca nu ar fi fost modificarile astea, rochia ar fi fost gata dupa a 2-a proba. dar e bine asa, caci am avut timp de gandire. asa e cand nu e rochie cumparata si nici one-time-choice. iti vine sa faci si aia si cealalta si sa incerci de toate. dar gata cu incercarile. gata, gata, gata. rochia e gata!
costumul mai are de asteptat. eu il mai intreb, dar el zice ca o sa il cumpere prin iunie. ca e simplu. simplu de ales. un costum negru, clasic. one day, one buy. asa o fi. sa vad daca reusesc sa ii adaug si lui un twist. revin.
cu rochia, eu zic ca a fost destul de simplu. aveam deja cateva experiente cu prietene care se casatorisera si cu care fusesem la vizionari si probe de rochii. ba chiar si la vreo 2 targuri. si cum nu mi-a placut mai nimic din ce vazusem atunci, am zis ca o voi face la un designer. in acelasi timp, anul trecut am fost d-ra de onoare la o prietena foarte buna care acum mi-a devenit nasa. si am fost cu ea sa probeze niste rochii la aire barcelona. de acolo mi-a placut un singur model. desi aveai din ce alege, pe stilul si sufletul meu era o singura rochie. dar nu am revenit la ea, pentru ca instinctul ma ducea in alta directie. si tot din instinct, am zis sa merg pe mana irinei marinescu. pentru ca o cunoscusem intr-un context educational (ea in calitate de speaker, eu in calitate de student), m-am gandit la ea din prima. desi nici pe rhea nu o uitasem. dar fiind un alt pas in trecerea catre femeie casatorita, am ales sa fie si o alta persoana care sa imi gandeasca rochia. stiam asta de anul trecut, dupa cununia civila. ca voi face rochia la irina. ii stiam in mare parte colectiile, magazinul, atelierul, personalitatea (atat cat poate reiesi din interviuri, din articole si din 2 intalniri directe). dar a trecut ceva timp pana sa ma duc personal si sa cer aceasta favoare. cam 5 luni. pentru ca data, am stabilit-o abia in februarie, iar rochia venea pe locul 3, 4, dupa data, locatie, formatie si altele. era clar ca nu o sa fie stresant, desi nu aveam o idee clara asupra ei. stiam ca trebuie sa fie lunga. si relativ bogata, cat sa asigur feeling-ul de printesa pentru o zi. si sa aiba un twist. oricare ar fi fost el. un twist vesel, simpatic si sa ma binedispuna.
stransesem ceva imagini de pe net cu variante de rochii. albe, ivoire, albe cu negru, albe cu roz pal. am cautat de toate. toate lungi, evident. in rest, una mai diferita de cealalta. cu spatele gol, cu decolteu, ba chiar cu imprimeu, cu manecute, cu bretelute, cu voal, fara voal, cu dantela, cu umeri cazuti, cu brau, fara brau, cu funda la brau, cu brosa in stanga, cu brosa in dreapta, cu palarie, cu orice alta smecherie. toate ca sa ma asigur ca am vizualizat prin toate variantele. fapt pentru care aveam la un moment dat una preferata si deja ma vedeam in ea. o rochie cymbeline. asta dupa ce trecusem prin toate colectiile vera wang, elie saab, albert elbaz, omul de la lanvin (vezi o colectie aici – eu eram setata pe asta) si multe altele.
dupa care s-a intamplat sa mergem la madrid, in vizita la prieteni. prin martie. si acolo am incercat sa imbin utilul cu placutul. si sa caut si niste rochii. eventual sa le si probez. nu probasem nici una in romania, dar ce mama naibii, probez in spania. am dat search pe google si am cautat cateva magazine. si magazine de pantofi, si de accesorii, si de verighete. odata cu asta, am facut itinerariul celor 4 zile. 5 magazine trebuia sa bifez. alaturi de el, pe care nu mi-am propus sa il feresc de rochie. si le-am vizitat. in prima zi, 3. rochia mea cymbeline nu era acolo. era model din 2010, deci nu mai exista in stoc. mi-a placut una cu o ilustratie pe ea, dar din cauza bretelelor impletite, am lasat-o balta. aveau si niste modele pepe botella, dar erau prea inflorate si incarcate pentru gustul meu. la pronovias am vazut multe rochii elie saab. multe, extrem de frumoase si extrem de scumpe. am plecat. si totusi, deloc dezamagita. ne-am mai plimbat prin oras, am mai mancat o inghetata de la giangrossi, dupa care am oprit in fata unui stand cu ziare si am luat o revista. telva se cheama. unde am dat peste alte modele. alte modele interesante. le-am bifat pe cele din tafta si am zis: maine, adaugam alte 3 magazine pe lista. iar pe coperta trona acest model oscar de la renta.
m-am uitat indelung la el. daca ziceam ca rochiie elie saab erau extrem de scumpe, asta a depasit pragul decentei. dar mi se parea ca arata atat de bine, incat am zis ca eu vreau sa probez rochia asta. sa vad care e treaba cu ea si cum vine pe mine. am probat-o a doua zi de dimineata, first thing first. am intrat in acest magazin al lor de pe strada claudio coellho si cand i-am zis tipului ca am vazut o rochie care imi place, mi-a adus-o exact pe asta. stia el ce stia. exceptand faptul ca era nr 40 (ca si celelalte rochii probate), rochia nu venea bine. avea culoarea perfecta, materialul perfect, modelul perfect. in capul meu. dar la fata locului, ceva nu era ok. si m-am calmat. caci trebuie sa o spun pe aia dreapta, o visasem toata noaptea. ma trezisem cu gandul la ea. daca ajungeam la concluzia ca ea este the one? ce faceam? cine imi facea una la fel? caci de cumparat, no way jose. oricum, pentru cine isi permite, rochiile oscar de la renta sunt cele mai cele. eu am privit mult si bine si la asta.
am trecut apoi la urmatorul magazin. de fapt atelier. si anume, paredero quiros. caci rochii de-a gata aveau vreo 3 modele. iti faceau insa pe comanda, orice model iti doreai. si aveau niste materiale naturale minunate. din cele 3 care era in stoc insa, mi-au placut toate. toa-te! m-am invartit ceva timp in jurul uneia. vreo ora asa. ma si gandeam cum sa fac, cum sa mi-o trimita, daca ma mai pot duce o data pentru proba sau nu. pentru rochia asta am revenit si in a 3-a zi. pentru alta jumatate de ora. mi-au luat masurile si ramas sa ma hotarasc intr-o saptamana. mi-au dat un cont si am plecat. m-am gandit la ea, dar probabil ca nu am simtit-o pana la final, caci am lasat-o si pe asta balta si am revenit la primul instinct: irina marinescu.
procesul de realizare este ongoing, as we speak. saptamana trecuta am fost la o proba. i-am spus irinei 2 idei, dupa care am lasat-o sa isi faca de cap. cu conditia sa luam in calcul pantofii pe care ii cumparasem deja de la madrid. mi-au placut atat de mult incat am zis ca trebuie sa ii achizitionez. fapt pentru care rochia trebuia sa porneasca si de la ei. am ales impreuna materiale, m-a plimbat prin atelier, le-am pipait pe toate si am selectat cam 3. ea a inceput sa-mi deseneze si asta a fost. mi-a placut. mi-a placut cel mai mult. sunt curioasa totusi ce iese la final. am completat rochia cu un accesoriu, tot de mana ei facut si sper sa iasa bine si asta. sunt tare curioasa.
recomandare: pentru alte rochii, cu accente retro, vintage sau rochii cu croieli interesante, gata de cumparat, vezi etsy weddings.
nunta de miere 
